29 octombrie 2011

a wonderful life

Pornim de la vise. Ne imaginăm că suntem, facem sau ne aflăm undeva anume. Apoi suprapunem imaginația cu realitatea și încercăm să găsim acea cale care să le contopească. Fiecare are propriile idealuri în ceea ce privește viața și cum exact ar arăta una minunată. Cred că doar câteva lucruri sunt importante, iar restul vin de la sine. Orice femeie visează să fie iubită, să fie adorată și să iubească și ea la rândul ei . E vorba de reciprocitate din anumite puncte de vedere și spun anumite puncte de vedere pentru că mă refer doar la partea sentimentală, la atenție și la timpul dedicat celuilalt. Pe de altă parte reciprocitate nu înseamnă cantitate egală căci aceste lucruri despre care vorbim nu se pot măsura. Ele ori sunt ori nu sunt, nu pot fi mai mult sau mai puțin, pe jumătate sau pe sfert. E ideal să iubești persoana care te iubește, să îi acorzi timpul tău aceluia care ți-l acordă pe al lui, să oferi celui care îți oferă. Repet: nu contează cine oferă mai mult și cine oferă mai puțin. Dacă în acea relație există dragoste, nu se va sta să se contabilizeze nimic. Oricum, lucrurile funcționează cumva pe principiul complementarității.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu