Simt nevoia sa scriu, se intampla atatea rele, oamenii nu inteleg prea bine dar alb pe negru parca se aseaza lucrurile,parca un umar invizibil pe care pot sa ma plang ma ajuta sa ma descarc si sa-mi regasesc pacea pe care o caut neincetat.
Sunt pe drum pentru a saptea oara... Autocar, lume, carte in brate si muzica in ureche si autostrada.
Drumul ce duce tot timpul undeva, ajungi, iar pleci, speri, te dezamagesti si pleci din nou, cauti si poate gasesti,sau poate nu.
Trebuie sa scriu,mi s-au intamplat atatea si nu vreau sa le dau uitarii, nu pot sa le dau uitarii, nu pot si nici nu merita, sunt capitole prea mari din cartea vietii mele...
Crucea ce o port uneori e enorm de grea si simt ca nu mai pot.
Poate scrisul ma ajuta... Sper...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu